ISTORIE a cafelei 3
- Colonizarea si plantatiile de cafea
Incepand cu secolul XVII, odata cu
sporirea popularitatii cafelei pe teritoriul Europei, a crescut si interesul
Marilor Puteri ale Lumii - Regatul Unit, Franta, Olanda, Portugalia si
Spania - pentru aceasta. Pana in acel moment, cafeaua era importata din
Peninsula Arabica, asupra careia niciuna dintre aceste natiuni nu avea control.
Europenii au incercat cafeaua si le-a placut, iar acum doreau sa inceapa sa
produca pentru ei insisi. Infiintarea propriile lor plantatii de cafea pe
teritoriile coloniilor statelor respective a fost o adevarata cursa.
Primele care s-au lansat in aceasta cursa au fost Tarile de Jos. In 1616, spionii olandezi au reusit sa sustraga un arbore de cafea din Mocha (Yemen). Totusi, pentru inceput, olandezii nu au avut decat plantatii de mici dimensiuni. Acest lucru s-a schimbat in 1658, cand i-au infrant pe portughezi si au preluat controlul in Sri Lanka si in Sudul Indiei. Apoi, in 1699, olandezii au inceput productia de cafea in Indonezia, cand arborii au fost transplantati cu succes din Malabar (India) in Java.
Fara ajutorul olandezilor, celelalte Mari Puteri nu ar fi putut nici macar sa inceapa cultivarea. In 1706, primele boabe de cafea din Java au ajuns la Amsterdam, impreuna cu un arbore de cafea pentru Gradina Botanica. Din aceasta planta s-au creat mai multi butasi, Acesti puieti au plecat curand spre alte gadini botanice din intreaga Europa, fiind oferiti in dar demnitarilor veniti in vizita.
O astfel de plantuta a primit si Regele Ludovic al XIV-lea al Frantei in 1714 din partea primarului orasului Amsterdam. Planta a fost rasadita in Jardin des Plantes din Paris. Cativa ani mai tarziu, un ofiter naval francez pe nume Mathieu Gabriel de Clieu, inainte sa plece spre Martinica, a cerut de la rege permisiunea de a lua cu el un butas. Din pacate, regele l-a refuzat. Convins ca spatiul caraibian ar fi ideal pentru cultivarea cafelei, de Clieu a intreprins un raid nocturn in Jardin des Plantes pentru a face rost de un butas.
In 1723 de Clieu a plecat in calatoria sa spre Martinica, cu tot cu butasul de arbore de cafea. A pastrat lastarul intr-un dulap de sticla, pe care il urca in fiecare zi pe punte, ca sa se incalzeasca la soare. Daca de Clieu credea ca greul misiunii lui trecuse deja, se insela. Deoarece, in timpul calatoriei, unul dintre oamenii de la bord (dupa cate se spune, cu accent olandez) a incercat sa ii ia cu forta planta lui de Cleu, reusind sa rupa o ramura in timpul confruntarii. De asemenea, echipajul a trebuit sa infrunte un atac al piratilor care a durat aproape o zi intreaga; in timpul unei furtuni dulapul de sticla s-a spart si rezerva de apa a fost intr-atat afectata incat de Clieu a trebuit sa isi imparta apa cu planta.
Intr-un sfarsit de Clieu a ajuns in Martinica, unde a rasadit si cultivat cu succes arborele. Un an si opt luni mai tarziu de Clieu a strans prima recolta, care a distribuit-o in randul medicilor de pe insula si altor intelectuali. Spre norocul lui, in acea vreme arborii de cacao de pe insula mergeau prost din cauza unei eruptii vulcanice recente, astfel ca arborii de cafea au fost adoptati repede de catre localnici. In trei ani, plantatiile de cafea s-au extins in toata Martinica si pe teritoriul insulelor invecinate St. Dominique si Guadeloupe. Productia de cafea a avut un asemenea succes in Caraibe incat regele Ludovic al XIV-lea l-a iertat pe de Clieu pentru fapta pe care o comisese si l-a numit guvernator al Antilelor.
Arborele de cafea a devenit un bun foarte ravnit. In 1727, guvernul brazilian decide ca este timpul sa isi faca intrarea pe piata cafelei. Folosindu-se de pozitia de intermediar intr-o disputa asupra granitelor intre francezi si olandezi in Guiana, Brazilia l-a trimis pe Locotenent Colonel Francisco de Mello Plahetta intr-o misiune de sustragere a unui arbore de cafea de la francezi. Folosinduse de sarmul sau, Palheta s-a imprietenit cu sotia guvernatorului din Guiana Franceza. Odata ce disputa a fost rezolvata, sotia guvernatorului i-a oferit lui Palheta un dar de ramas bun: un butas de arbore de cafea ascuns intr-un buchet de flori. Din acest puiut a crescut cel mai mare imperiu de cafea din lume.
Britanicii nu s-au implicat serios in cursa pentru cafea pana in 1796, cand au preluat de la olandezi controlul in Sri Lanka. Odata cu sosirea englezilor, si mai mult pamant a fost defrisat si destelenit pentru plantatiile de cafea. Atat de mult incat Sri Lanka, aceasta insula relativ mica, a devenit cel mai mare producator de cafea din lume in anii 1860. In 1869, insa, o ciuperca letala cunoscuta sub numel de rugina cafelei a patruns pe insula. Acest mucegai a cauzat caderea prematura a frunzelor arborilor de cafea, slabindu-le considerabil structura, ducand la scaderea productiei de boabe. Cum rugina nu era considerata o boala grava a plantelor, englezii au continuat sa curete tot mai mult pamant pentru plantatiile de cafea de-a lungul urmatoarei decade. Abia in 1879 au realizat gravitatea situatiei. Din pacate era prea tarziu: productivitatea plantelor scazuse atat de mult incat nu mai erau viabile din punct de vedere economic.
Din fericire pentru englezi, o campanie de marketing de succes pentru ceai condusa de British East India Company, campanie numita "ceasca ce bine dispune", lansata in secolul XVIII, a facut ca ceaiul sa devina bautura nationala a britanicilor. Intre 1700 si 1757 importurile anuale medii de ceai pentru Marea Britanie au crescut de mai mult de patru ori si consumul de ceai a continuat sa creasca vertiginos de-a lungul intregului secol. Deci atunci cand rugina cafelei a devastat plantatiile de cafea din Sri Lanka, si apoi pe cele din India, s-a trecut pur si simplu pe productia de ceai iar arborii de cafea au fost smulsi si in locul lor s-au plantat arbori de ceai. Desi Marea Britanie a continuat sa cultive cafea pe o arie limitata din teritoriile coloniale, in spceial in Jamaica, in Uganda si Kenia, spre sfarsitul secolului XIX, ceaiul a intrecut cafeaua devenind bautura preferata a englezilor.
Primele care s-au lansat in aceasta cursa au fost Tarile de Jos. In 1616, spionii olandezi au reusit sa sustraga un arbore de cafea din Mocha (Yemen). Totusi, pentru inceput, olandezii nu au avut decat plantatii de mici dimensiuni. Acest lucru s-a schimbat in 1658, cand i-au infrant pe portughezi si au preluat controlul in Sri Lanka si in Sudul Indiei. Apoi, in 1699, olandezii au inceput productia de cafea in Indonezia, cand arborii au fost transplantati cu succes din Malabar (India) in Java.
Fara ajutorul olandezilor, celelalte Mari Puteri nu ar fi putut nici macar sa inceapa cultivarea. In 1706, primele boabe de cafea din Java au ajuns la Amsterdam, impreuna cu un arbore de cafea pentru Gradina Botanica. Din aceasta planta s-au creat mai multi butasi, Acesti puieti au plecat curand spre alte gadini botanice din intreaga Europa, fiind oferiti in dar demnitarilor veniti in vizita.
O astfel de plantuta a primit si Regele Ludovic al XIV-lea al Frantei in 1714 din partea primarului orasului Amsterdam. Planta a fost rasadita in Jardin des Plantes din Paris. Cativa ani mai tarziu, un ofiter naval francez pe nume Mathieu Gabriel de Clieu, inainte sa plece spre Martinica, a cerut de la rege permisiunea de a lua cu el un butas. Din pacate, regele l-a refuzat. Convins ca spatiul caraibian ar fi ideal pentru cultivarea cafelei, de Clieu a intreprins un raid nocturn in Jardin des Plantes pentru a face rost de un butas.
In 1723 de Clieu a plecat in calatoria sa spre Martinica, cu tot cu butasul de arbore de cafea. A pastrat lastarul intr-un dulap de sticla, pe care il urca in fiecare zi pe punte, ca sa se incalzeasca la soare. Daca de Clieu credea ca greul misiunii lui trecuse deja, se insela. Deoarece, in timpul calatoriei, unul dintre oamenii de la bord (dupa cate se spune, cu accent olandez) a incercat sa ii ia cu forta planta lui de Cleu, reusind sa rupa o ramura in timpul confruntarii. De asemenea, echipajul a trebuit sa infrunte un atac al piratilor care a durat aproape o zi intreaga; in timpul unei furtuni dulapul de sticla s-a spart si rezerva de apa a fost intr-atat afectata incat de Clieu a trebuit sa isi imparta apa cu planta.
Intr-un sfarsit de Clieu a ajuns in Martinica, unde a rasadit si cultivat cu succes arborele. Un an si opt luni mai tarziu de Clieu a strans prima recolta, care a distribuit-o in randul medicilor de pe insula si altor intelectuali. Spre norocul lui, in acea vreme arborii de cacao de pe insula mergeau prost din cauza unei eruptii vulcanice recente, astfel ca arborii de cafea au fost adoptati repede de catre localnici. In trei ani, plantatiile de cafea s-au extins in toata Martinica si pe teritoriul insulelor invecinate St. Dominique si Guadeloupe. Productia de cafea a avut un asemenea succes in Caraibe incat regele Ludovic al XIV-lea l-a iertat pe de Clieu pentru fapta pe care o comisese si l-a numit guvernator al Antilelor.
Arborele de cafea a devenit un bun foarte ravnit. In 1727, guvernul brazilian decide ca este timpul sa isi faca intrarea pe piata cafelei. Folosindu-se de pozitia de intermediar intr-o disputa asupra granitelor intre francezi si olandezi in Guiana, Brazilia l-a trimis pe Locotenent Colonel Francisco de Mello Plahetta intr-o misiune de sustragere a unui arbore de cafea de la francezi. Folosinduse de sarmul sau, Palheta s-a imprietenit cu sotia guvernatorului din Guiana Franceza. Odata ce disputa a fost rezolvata, sotia guvernatorului i-a oferit lui Palheta un dar de ramas bun: un butas de arbore de cafea ascuns intr-un buchet de flori. Din acest puiut a crescut cel mai mare imperiu de cafea din lume.
Britanicii nu s-au implicat serios in cursa pentru cafea pana in 1796, cand au preluat de la olandezi controlul in Sri Lanka. Odata cu sosirea englezilor, si mai mult pamant a fost defrisat si destelenit pentru plantatiile de cafea. Atat de mult incat Sri Lanka, aceasta insula relativ mica, a devenit cel mai mare producator de cafea din lume in anii 1860. In 1869, insa, o ciuperca letala cunoscuta sub numel de rugina cafelei a patruns pe insula. Acest mucegai a cauzat caderea prematura a frunzelor arborilor de cafea, slabindu-le considerabil structura, ducand la scaderea productiei de boabe. Cum rugina nu era considerata o boala grava a plantelor, englezii au continuat sa curete tot mai mult pamant pentru plantatiile de cafea de-a lungul urmatoarei decade. Abia in 1879 au realizat gravitatea situatiei. Din pacate era prea tarziu: productivitatea plantelor scazuse atat de mult incat nu mai erau viabile din punct de vedere economic.
Din fericire pentru englezi, o campanie de marketing de succes pentru ceai condusa de British East India Company, campanie numita "ceasca ce bine dispune", lansata in secolul XVIII, a facut ca ceaiul sa devina bautura nationala a britanicilor. Intre 1700 si 1757 importurile anuale medii de ceai pentru Marea Britanie au crescut de mai mult de patru ori si consumul de ceai a continuat sa creasca vertiginos de-a lungul intregului secol. Deci atunci cand rugina cafelei a devastat plantatiile de cafea din Sri Lanka, si apoi pe cele din India, s-a trecut pur si simplu pe productia de ceai iar arborii de cafea au fost smulsi si in locul lor s-au plantat arbori de ceai. Desi Marea Britanie a continuat sa cultive cafea pe o arie limitata din teritoriile coloniale, in spceial in Jamaica, in Uganda si Kenia, spre sfarsitul secolului XIX, ceaiul a intrecut cafeaua devenind bautura preferata a englezilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu